Beautiful SoulsDance Studio Înapoi la site

Termeni și condiții

Ultima actualizare: septembrie 2026

Acest document descrie condițiile în care se desfășoară cursurile de dans pentru copii la Beautiful Souls Dance Studio. Prin înscrierea copilului la cursuri, părintele sau reprezentantul legal confirmă că a citit și acceptă cele scrise mai jos.

1. Cine prestează serviciul

ANTONESCU GABRIELA PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ
Nr. de ordine în Registrul Comerțului: F40/463/2020
Cod de identificare fiscală: 42267217
Sediul: Str. Anton Bacalbașa nr. 24, bl. 171, sc. 1, et. 2, ap. 8, sector 4, București
Telefon: 0767 185 805
E-mail: contact.beautifulsouls@gmail.com

Activitatea se desfășoară sub denumirea comercială Beautiful Souls Dance Studio. Sala de curs se află în București, sectorul 1, în zona parcului Cireșarii. Adresa exactă și indicațiile de acces se comunică la programarea ședinței.

2. Ce cuprinde serviciul

Serviciul consistă în ore de dans în grup pentru copii, împărțite pe grupe de vârstă, și, pentru copiii selectați, ședințe individuale sau în duo în cadrul programului de performanță. Orele includ pregătire coregrafică, tehnică de dans, iar la grupa de 10-14 ani și condiție fizică, stretching, mobilitate și barre balet.

Componența grupelor, orarul, durata ședințelor și tarifele sunt cele publicate pe prima pagină a site-ului, în secțiunile Grupe, Orar și Prețuri. Ele fac parte din acești termeni.

3. Înscrierea și ședința gratuită

Înscrierea se face prin mesaj pe WhatsApp, prin telefon sau prin e-mail. Prima ședință este gratuită, iar copilul participă direct în grupa care i se potrivește după vârstă, nu la o oră demonstrativă separată. Nu există taxă de înscriere.

Locul în grupă se consideră rezervat în momentul achitării primului abonament. Grupele sunt mici, iar locurile se ocupă în ordinea confirmărilor.

La înscriere, părintele completează și semnează fișa copilului și acordul privind fotografierea și filmarea. Părintele are obligația de a comunica orice afecțiune sau limitare fizică a copilului care ar putea fi relevantă pentru siguranța lui la antrenament.

4. Tarife și plată

Tarifele afișate pe site sunt exprimate în lei și sunt cele valabile la data afișării. Abonamentele sunt lunare și se achită anticipat, până la data primei ședințe din luna respectivă.

Plata se poate face prin transfer bancar sau numerar. La cerere, emit factură. Pentru încasările în numerar se eliberează document justificativ.

Reducerile afișate pe site, pentru frați sau surori și pentru copiii din programul de performanță, nu se cumulează. Se aplică cea mai avantajoasă dintre ele.

Modificările de tarif se anunță părinților cu cel puțin 30 de zile înainte de a intra în vigoare și nu afectează abonamentele deja plătite.

5. Absențe și recuperări

La orele de grupă. Abonamentul lunar rezervă locul copilului în grupă și acoperă ședințele programate în luna respectivă, indiferent dacă copilul participă la toate. Ședințele de grup la care copilul nu vine nu se recuperează și nu se scad din abonament.

La ședințele de solo și duo. Dacă anunțați absența cu cel puțin 24 de ore înainte, ședința se reprogramează în aceeași lună, în funcție de intervalele disponibile. Dacă absența nu este anunțată în acest termen, ședința se consideră ținută și se plătește integral.

În caz de boală dovedită prin adeverință medicală, cu o absență mai lungă de două săptămâni consecutive, abonamentul de grup se prelungește proporțional în luna următoare.

Dacă o ședință nu se ține din motive care îmi aparțin, ea se recuperează la o dată convenită cu părinții sau se compensează în abonamentul lunii următoare.

6. Retragerea din cursuri

Puteți renunța la cursuri oricând, printr-un mesaj scris trimis pe WhatsApp sau pe e-mail. Abonamentul deja plătit pentru luna în curs nu se restituie, dar rămâne valabil până la sfârșitul lunii.

Pentru a putea planifica grupele, vă rog să anunțați retragerea până la data de 25 a lunii, pentru luna următoare.

7. Dreptul legal de retragere în 14 zile

Pentru că înscrierea se face la distanță, prin mesaj, telefon sau e-mail, aveți dreptul de a vă retrage din contract în termen de 14 zile calendaristice de la încheierea lui, fără să fie nevoie să justificați decizia și fără penalități. Este suficient să îmi comunicați acest lucru în scris.

Dacă cereți în mod expres ca orele să înceapă înainte de expirarea celor 14 zile, iar apoi vă retrageți, datorați contravaloarea ședințelor la care copilul a participat efectiv, calculată proporțional. Restul sumei se restituie în cel mult 14 zile de la primirea cererii, prin aceeași metodă de plată, dacă nu convenim altfel.

8. Programul de performanță, solo și duo

Participarea la ședințele de solo și duo se face prin selecție, nu prin înscriere directă. Propunerea vine din partea antrenorului, în funcție de nivelul la care a ajuns copilul în grupă și de prezența lui la antrenamente. Selecția rămâne o decizie profesională a antrenorului și nu poate fi contestată.

Ședințele de solo și duo sunt separate de orele de grupă și se plătesc separat, la tarifele afișate pe site. Copiii din acest program beneficiază de reducerea afișată la abonamentul de grup, atât timp cât continuă să lucreze individual.

Coregrafiile create pentru copii rămân creația mea ca autor. Ele pot fi folosite de copil în cadrul activității studioului și la competițiile la care este înscris prin studio. Preluarea unei coregrafii pentru a fi folosită în altă structură sau de către alt antrenor se face numai cu acordul meu scris.

9. Concursuri și costume

Participarea la concursuri este opțională și se decide împreună cu părintele. Taxele de participare, costumele, transportul și cazarea nu sunt incluse în abonament și se comunică din timp, pe fiecare competiție.

Costumele achiziționate de părinte rămân proprietatea lui. Costumele care aparțin studioului se folosesc pe durata competiției și se returnează în starea în care au fost primite.

10. Reguli în sală și siguranța copiilor

Dansul este o activitate fizică și implică un risc inerent de accidentare. Lucrez cu grupe mici, cu încălzire înainte de fiecare oră și cu exerciții adaptate vârstei, tocmai ca să reduc acest risc. Părintele își asumă riscul rezidual firesc al activității sportive. Răspunderea mea rămâne angajată pentru situațiile care îmi sunt imputabile, conform legii.

11. Fotografii și filmări

Fotografiez și filmez copiii la antrenamente, spectacole și concursuri, iar aceste materiale apar pe site și pe paginile de Instagram și Facebook ale studioului. Publicarea se face numai pe baza acordului scris al părintelui, dat la înscriere, și poate fi retrasă oricând printr-un mesaj scris. Detaliile sunt în politica de confidențialitate.

Părinții pot fotografia și filma propriul copil la spectacole și la ședințele deschise. Vă rog să nu publicați materiale în care apar clar alți copii, fără acordul părinților lor.

12. Modificări de orar și întreruperi

Orarul poate fi ajustat la începutul unui semestru sau când componența grupelor o cere. Modificările se anunță părinților din timp.

În vacanțele școlare și de sărbători, programul poate fi redus sau suspendat, cu anunț prealabil, iar abonamentele se recalculează corespunzător.

Dacă activitatea nu poate continua din motive independente de voința mea, între care restricții impuse de autorități, indisponibilitatea sălii sau situații de forță majoră, orele se reprogramează sau sumele plătite în avans se restituie proporțional.

13. Despre conținutul site-ului

Textele, fotografiile, logoul, numele Beautiful Souls Dance Studio și numele grupelor sunt protejate și nu pot fi preluate, reproduse sau folosite comercial fără acordul meu scris. Fotografiile cu copii nu pot fi descărcate și redistribuite de terți sub nicio formă.

Informațiile de pe site sunt actualizate cu bună credință. Dacă observați o neconcordanță între site și ce v-am comunicat direct, vă rog să mă anunțați, ca să o corectez.

14. Reclamații și soluționarea litigiilor

Dacă aveți o nemulțumire, cel mai simplu este să mi-o comunicați direct, pe WhatsApp sau pe e-mail. Răspund în cel mult 5 zile lucrătoare și încerc să găsim o soluție.

Dacă nu ajungem la o înțelegere, vă puteți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor:

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor
Telefonul Consumatorilor: 021 9551
Site: anpc.ro

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București
Str. Transilvaniei nr. 2, sector 1, cod 010798, București
Telefon: 021 310 63 78
E-mail: reclamatii.bucuresti@anpc.ro

Soluționarea alternativă a litigiilor
Puteți depune o cerere pe platforma SAL a ANPC, la reclamatiisal.anpc.ro.

Vă puteți adresa și instanțelor de judecată competente. Contractul este guvernat de legea română.

15. Modificarea acestor termeni

Pot actualiza acest document, de exemplu când se schimbă tarifele sau orarul. Versiunea valabilă este cea publicată pe această pagină, iar data ultimei actualizări apare la începutul ei. Schimbările importante le anunț părinților direct.